Spațiul aerian al Turciei, închis pentru avioanele care transportă trupe din Rusia în Siria

Spațiul aerian al Turciei, închis pentru avioanele care transportă trupe din Rusia în Siria
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 24/04/2022, 21:06

Spațiul aerian al Turciei a fost închis pentru avioanele militare și civile care transportă trupe din Rusia în Siria, după consultări cu Moscova, a declarat sâmbătă radiodifuzorul de stat turc TRT Haber, care l-a citat pe ministrul de externe Mevlut Cavusoglu.

Reuters precizează că Turcia, membră NATO, are relații bune atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și a încercat să medieze în războiul dintre ele.

„Am închis spațiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei și chiar și pentru avioanele civile care merg în Siria și transportă soldați”, a declarat Cavusoglu, citat de jurnaliști, într-un avion în drum spre Uruguay, relatează Reuters.

El a spus că permisiunea a fost acordată pentru trei luni, până în aprilie, iar apoi zborurile au fost oprite.

El a spus că discuțiile dintre Rusia și Ucraina continuă și că părțile lucrează la un proiect de declarație comună.

Cavusoglu a declarat că, dacă se înregistrează progrese în negocieri, președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit că o întâlnire ar putea avea loc în Turcia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Ultima dorință a Danei Rotariu, înainte de a se stinge din viață: „Era conștientă de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Theo Rose și Anghel Damian trec printr-o perioadă dificilă din viața lor. Ce s-a întâmplat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Un tramvai-cofetărie de epocă va circula în București de Ziua Copilului
×